Sâmbătă 9 mai s-au împlinit 70 de ani de când s-au pus bazele Uniunii Europene prin înfiinţarea primei instituții europene: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Așa s-a pornit la drum, de la o gestiune comună a două resurse importante între state care ieșiseră recent dintr-un război mondial. Acela a fost primul pas. Ulterior a urmat o evoluție continuă, până am ajuns la o monedă unică. Europa s-a construit și se construiește în etape. Declarația lui Robert Schuman, ministrul francez de externe, din 9 mai 1950 este valabilă și astăzi:
„Europa nu se va crea nici dintr-odată, nici ca o construcție finită: ea se va construi prin realizări concrete, care creează o solidaritate de facto”.
Când vorbim de Europa ne plasăm de obicei la scară națională și fiecare începem să enumerăm avantajele și dezavantajele apartenenței noastre la sistemul european. Uitam că acest proiect politic și-a îndeplinit obiectivele. Vestul continentului european trăiește în bunăstare și în pace de 75 de ani. Cea mai lunga perioadă din istoria Europei. Motiv pentru care ne-am obișnuit să privim viața liniștită pe care o avem ca o normalitate și PACEA ca un dat.
E suficient totuși să analizăm ce ni se întâmplă de aproape 3 luni și ce se va întâmpla în următoarele luni și să recunoaștem că viața liniștită pe care o aveam se obține cu sacrificii, cu ambiții, cu o dorință foarte mare de a o apăra și reconstrui.
Din aceste considerente, când vorbim de Europa, scara națională nu este potrivită. Măsura fenomenelor capătă sens urcând la scară mondială, doar aceasta este perspectiva corectă. Numai așa vedem cum ne situăm în angrenajul politic și economic al lumii actuale. Putem număra zonele de conflict deschis sau latent de pe harta lumii pentru a aprecia pacea de care beneficiem, siguranța zilei de mâine pe care o avem în comparație cu alte popoare. În economia mondială, cu imbatabila piață unică pe care am construit-o, suntem o mare putere economica aproape de Statele Unite și deasupra Chinei. Niciun stat european singur nu ar fi reușit această performanță.
E o problemă așadar de scară, de la ce înălțime privim realitatea care ne înconjoară, și o problemă de mărime. În lumea actuală, nu poți să reziști politic și economic, ca un simplu stat european.
România este o țară care a trăit în istorie prin alianțe, națiunea română a avut întotdeauna conștiința dimensiunii sale, a locului său în calea urgiilor. Trebuie să reușim să transmitem această filozofie și celorlalți europeni. Doar împreună suntem mai puternici. Suntem prea mici fiecare în parte în lumea în care trăim.
Din păcate, tentația Brexitului va continua să existe pentru alte popoare și criza pe care o vom traversa o va face să se propage în societățile noastre. Va trebui să luptăm în următoarea perioadă împotriva acestei tentații la nivel european. Aș începe prin a repeta această problemă de dimensiune. Marea Britanie are un Commonweath care să compenseze, eventual economic, pierderea apartenenței la piața comună. Se grăbește acum să negocieze și un acord de liber-schimb cu Statele Unite. Nicio altă țară europeană nu are această poziție dată de istorie. Și chiar și așa, scenariile sunt sumbre privind costurile Brexitului.
Cel mai important e să transmitem o viziune clară despre apartenența la Uniunea Europeană. În afara faptului că aparținem unei lumi cu un set de valori comune, e bine să punem în evidență pragmatismul din relațiile intra-europene.
La acest pragmatism am făcut apel și în articolele din Financial Times și din alte ziare europene, în care am explicat de ce politica de coeziune nu e deloc un act de caritate către Est. Am demonstrat că avantajele pieței unice joacă mai mult în favoarea unora dintre parteneri și că e nevoie de o politică de compensații care să susțină dezvoltarea țărilor estice. Teritoriile din spațiul european mult mai slab dezvoltate decât restul sunt puncte de slăbiciune pentru Europa în ansamblu.
Mult mai de actualitate sunt însă acum clivajele nord-sud, mai acute pentru că vorbim de zona euro. Dezbaterile despre obligațiunile europene, eurobonduri, arată că nu putem pune țările mai riguroase bugetar să plătească datoriilor celorlalte state. Dar putem găsi soluții. Vrem ca Europa să finanțeze un plan de relansare în care să realizăm investiții strategice în beneficiul tuturor.
Banca Centrală Europeană e un exemplu de adaptare la criza actuală. A luat imediat decizia de a injecta 1000 de miliarde de euro până la sfârșitul anului pentru a achiziționa datoriile suverane ale statelor membre. A schimbat chiar plafonul pentru a putea cumpăra preponderent datoriile țărilor cu dificultăți, Italia, Spania, Franța, în detrimentul Germaniei. Economic și financiar suntem uniți indiscutabil de interese comune. Pe această bază se iau și deciziile politice. Germania nu își poate permite să cadă economiile unor țări europene spre care își direcționează cea mai mare parte a exporturilor sale.
Așadar, Europa trebuie să se bazeze pe o solidaritate pragmatică.
Slăbiciunile pe care ni le-a scos în evidență criza actuală ne-au arătat și calea pe care trebuie să o urmăm pentru a ne întări. Vom miza mai mult pe inovație. Vom reconstitui filiere industriale complete pe continent, în sectoare strategice. Vom ști să ne protejăm industriile prin adaptarea regulilor (de exemplu, pentru a nu mai repeta episodul Alston–Siemens în care regulile anti-monopol ne-au pus în pericol pozițiile pe piața mondială).
Funcționarea pieței comune și politica monedei euro nu sunt perfecte, dar sunt proiecte unice la nivel mondial care trebuie să continue să ne asigure bunăstarea și pacea pe acest continent. Pentru a fi puternici în lumea competitivă de astăzi, cu pericole noi sau vechi, va trebui să fim mai uniți.